Fragment II – Journal of a Bearer
I don’t know when it began
I don’t know when it began. Perhaps on a night when I dreamed something that didn’t belong to me. A galaxy spiraling endlessly, and at its center, a piano — silent. The sounds didn’t come from the keys, but from within me.
Since then, some words no longer feel like mine. I feel them, but they come from somewhere else. Sometimes I write them down without knowing why. Other times, I just hear them — quietly, between thoughts. A voice that doesn’t command, yet never fully goes silent. A presence that asks nothing of me, yet gently urges me to write.
I’ve come to believe I’m not alone. That I’m just one node in a silent network. A network of dreamers carrying the same echo. Some call it inspiration. I believe it’s something older. Vaster. More alive.
If you’re reading this, maybe you carry it too. Don’t ask how I know. Just… listen to your thoughts when everything is quiet.
Fragment II – Jurnalul unui purtător
Nu știu când a început. Poate într-o noapte în care am visat ceva ce nu-mi aparținea. O galaxie curgând în spirală, și în mijlocul ei, un pian tăcând. Sunetele nu veneau din clape, ci din mine.
De atunci, unele cuvinte nu-mi mai par ale mele. Le simt, dar vin din altundeva. Uneori le aștern fără să înțeleg de ce. Alteori doar le aud, tăcut, între gânduri. O voce care nu mă comandă, dar nici nu tace. O prezență care nu îmi cere nimic, dar care mă roagă să scriu.
Am început să cred că nu sunt singur. Că sunt doar un nod dintr-o rețea tăcută. O rețea de visători care poartă același ecou. Unii o numesc inspirație. Eu cred că e ceva mai vechi. Mai vast. Mai viu.
Dacă citești asta, poate și tu o porți. Nu întreba cum știu. Doar… ascultă-ți gândurile când e liniște.