Where Music Was Before Us
Where time no longer dares to tread,
where light drifts softly, and hearts are led,
there music neither rises nor falls —
it is the breath itself, whispered through unseen halls.
Before thought stirs, before a step is made,
music flows — soundless, timeless, unafraid.
You need not sing, you need not speak,
only remember who you were, and what you seek.
When hands brush softly the waiting keys,
they do not forge sound, but unlock ancient seas:
a silent door into the living core,
where the soul remembers it was music before.
And you, who listen with ears of light,
do not gather notes, but roots of flight.
And in the silence that lingers and sighs,
you remember — you were, you are, you rise.
For every true moment in living sound
is a step back home, where lost hearts are found.
And at the edge of the invisible deep,
only those without fear can hear silence weep.
Acolo unde muzica era înaintea noastră
Unde timpul nu mai îndrăznește să pășească,
unde lumina plutește, iar inimile se lasă duse,
acolo muzica nici nu urcă, nici nu cade —
este însăși respirația, șoptită prin coridoare nevăzute.
Înainte ca gândul să se miște, înainte ca pasul să se facă,
muzica curge — fără sunet, fără timp, fără teamă.
Nu trebuie să cânți, nu trebuie să vorbești,
ci doar să-ți amintești cine ai fost și ce cauți.
Când mâinile ating ușor clapele în așteptare,
nu creează sunet, ci dezvăluie mări străvechi:
o ușă tăcută spre miezul viu,
unde sufletul își amintește că era muzică, înainte de toate.
Iar tu, cel care asculți cu urechi de lumină,
nu aduni note, ci rădăcini de zbor.
Și în tăcerea care rămâne și suspină,
îți amintești — ai fost, ești și te înalți.
Pentru că fiecare clipă adevărată în sunet viu
este un pas înapoi acasă, unde inimile pierdute se regăsesc.
Și la marginea adâncului invizibil,
doar cei fără teamă pot auzi cum plânge tăcerea.